As intitula aceasta serie de texte ” waiting for a mysterious man”, dar suna a un titlu disperat, las, care nu are altceva de facut decat sa astepte…si intr-un fel… asa este (dar doar intr-un fel).
Cum sa te indragostesti asa repede?!? ma intreaba ea!
Nici nu imi vine sa cred cum am lasat garda jos, iar sentimentul ala atat de dorit (recunosc), m-a inavaluit fara mila. E un sentiment minunat, de care imi era tare, tare dor. L-am lasat sa imi imbrobodeasca inima si sa ma ridice in extaz. Si asa a facut…dar spre dezamagirea mea, mult prea putin timp.
M-am indragostit de maturitatea cu care s-a deschis si m-a lasat sa il vad, sa il cunosc asa cum e el, dezbracat de costumul rigit al meseriei, golit de lacrimile unui trecut dureros, si cuprins de teama unui viitor sentimental incert.
Atunci l-am iubit…
“Sa fie oare caracterul meu cel care cauta sa ofere compasiune, care se lipseste fara nici o pretentie de sufletele lovite…sa imi fie asta menirea?!?!”
Apoi fara sa ma intrebe nimic, a inceput usor sa doara de dor!!! Si-ar mai fi durut mult si bine, daca Big (asa am decis sa il numesc, ca un personaj extrem din lumea me, cosmopolitana ;)), nu ar fi fost atat sincer, matur cum ii place sa spuna…
Doar RABDARE, atat m-a rugat sa ii ofer. Rabdare cu sentimentele lui si rabdare cu sentimenetele mele.
Asta a fost targul nostru.
Sentimentele si rabdarea nu tb masurate cu limbile ascutite ale timpului, altfel ajungi sa iti omori sufletul sperand ca “maine” o sa fie bine….eu am invatat…si imi place mai mult.
Asa ca am zis sa scriu despre povestea asta…
He might be the perfect Big for me.
p.s. in 2 saptamani, cata — naivitate :)
