Un zambet aruncat aiurea si degeaba, o vorba spusa la fel si ea….
Un fum de tigara, ce se destrama in vant asemenea golului din mine.
Si atat, doar atat dintr-o zi.
sa nu uit ce am promis, si nici promisiunea lui!
Astept sa se intample…. nimic!!!
Lasand de’o parte gandurile grele, ma tot intreb ce ii face sa ne iubeasca.
cred ca exista un raspuns..undeva, simplu si sincer!
Cine imi poate raspunde? si cine ne poate invata cum sa ne facem mai iubite…
As intitula aceasta serie de texte ” waiting for a mysterious man”, dar suna a un titlu disperat, las, care nu are altceva de facut decat sa astepte…si intr-un fel… asa este (dar doar intr-un fel).
Cum sa te indragostesti asa repede?!? ma intreaba ea!
Nici nu imi vine sa cred cum am lasat garda jos, iar sentimentul ala atat de dorit (recunosc), m-a inavaluit fara mila. E un sentiment minunat, de care imi era tare, tare dor. L-am lasat sa imi imbrobodeasca inima si sa ma ridice in extaz. Si asa a facut…dar spre dezamagirea mea, mult prea putin timp.
M-am indragostit de maturitatea cu care s-a deschis si m-a lasat sa il vad, sa il cunosc asa cum e el, dezbracat de costumul rigit al meseriei, golit de lacrimile unui trecut dureros, si cuprins de teama unui viitor sentimental incert.
Atunci l-am iubit…
“Sa fie oare caracterul meu cel care cauta sa ofere compasiune, care se lipseste fara nici o pretentie de sufletele lovite…sa imi fie asta menirea?!?!”
Apoi fara sa ma intrebe nimic, a inceput usor sa doara de dor!!! Si-ar mai fi durut mult si bine, daca Big (asa am decis sa il numesc, ca un personaj extrem din lumea me, cosmopolitana ;)), nu ar fi fost atat sincer, matur cum ii place sa spuna…
Doar RABDARE, atat m-a rugat sa ii ofer. Rabdare cu sentimentele lui si rabdare cu sentimenetele mele.
Asta a fost targul nostru.
Sentimentele si rabdarea nu tb masurate cu limbile ascutite ale timpului, altfel ajungi sa iti omori sufletul sperand ca “maine” o sa fie bine….eu am invatat…si imi place mai mult.
Asa ca am zis sa scriu despre povestea asta…
He might be the perfect Big for me.
M-a doborat oboseala zilele astea, gradul de efort a ajuns la indicatorul rosu.
Asa ca in acest weekend ma odihnesc :)
…bla, bla, bla…
Pe seara ajung la “Lorca si lumea lui”, o piesa de teatru in regia muzicala a lui Igacio Prego. O colectie de cantece din folclorul spaniol cu radacini in flamenco, cantate de catre voci lirice clasice. Regizorul, un pianist de exceptie, atrage publicul prin talentul sau :)
Mare agitatie saptamana asta la birou . Vineri este ultima zi in sediul din Pangratti.
Ne mutam nu foarte departe si locul arata minunat. Abia astept sa fac poze de sus.
Etajul 12, la geam pe dreapta e “banca” mea. :). Aa… si e prima cladire “verde” de birouri din Bucuresti.
O sa fac cateva poze la birou…cu haosul nostru ordonat. Pentru a consemna in istorie :)
In rest, caut o locatie frumoasa pentru vacanta, all inclusiv. Astept referinte bune. :)
Dolce vacanza!!!